Te "dai" lui Dumnezeu?

Romani.12:1-1
Îndemnurile care vin din partea lui Dumnezeu, sunt îndemnuri spre viaţă şi fericire. Cine le ascultă, trăieşte şi este fericit.
Când Dumnezeu ne îndeamnă să dăm, de fapt vrea să ne dea. Ne cere o viaţă golită de noi înşine ca s-o poată umple cu darurile Sale veşnice. Numai vasul golit poate fi umplut.
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi i chipurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…” Dumnezeu ni Se dă cu tot ce are El, după ce noi ne dăm Lui cu tot ce avem noi.
Ca să putem face tot ce vrem noi cu Dumnezeu, trebuie să-L lăsăm, mai întâi, să facă tot ce vrea El cu noi.
„Pentru a trăi pe un plan superior, – spune Ruth Pakson – prima condiţie de îndeplinit, este să-ţi dai viaţa întreagă pentru Hristos”.
Dumnezeu ne vrea întregi pentru Sine. Numai când toate încăperile vieţii noastre sunt ale Lui ne poate folosi în slujba Sa şi Se poate bucura de noi cu adevărat.
Să presupunem că ne-am cumpărat o casă şi când vrem să ne mutăm în ea, fostul proprietar ne spune:
Aici sunt cheile pentru două camere. Două camere însă le-am păstrat pentru mine.
Dar casa a fost cumpărată în întregime, răspundem noi.
Da, dar eu îmi păstrez două camere. În una vreau să ţin patru tigri şi în una vreau să ţin şerpi, ar spune din nou fostul proprietar.
Ce ziceţi despre o astfel de afacere? Chiar dacă ne-ar face casa cadou nu ne-ar trebui, nu-i aşa?
Aşa este şi cu casa vieţii noastre. Îl chemăm pe Dumnezeu să locuiască la noi, dar ne-am păstrat o cameră, sau mai multe, pentru fiarele sălbatice ale mâniei, sau pentru şerpii nedreptăţii, sau pentru porcii lăcomiei de avere, sau pentru păunii slavei deşarte, etc.
Nu pot să chem pe Dumnezeu să stea într-o casă în care eu n-aş sta.
Trebuie golire totală.
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…” O tânără spunea:
– Nu pot veni la Hristos, căci ar trebui să jertfesc prea mult.
– Crezi că Dumnezeu te iubeşte?
– Desigur?
– Cât?
– Atât ca să-Şi poată da pe singurul Său Fiu la moarte, pentru mine.
– Crezi că Dumnezeul acesta iubitor îţi cere să renunţi la ceva ce este bun pentru tine?
– Nu.
– Vrei să păstrezi ceva în viaţa ta, care ţi-ar face rău?
– Nu.
În urma acestei discuţii, s-a hotărât pentru Domnul Isus.
Un tablou al unui pictor olandez reprezintă un copil, care lasă o jucărie din mână. Ar părea ceva de neînţeles. Dar într-un colţ se vede un porumbel alb, care se îndreaptă spre mâinile goale ale copilului.
Aşa este adevărata consacrare (predare). Să nu ne gândim la ce lăsăm, ci la ceea ce primim.
„…să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…”
E vorba aici de ceva concret trupul.
Nu numai cu numele să mă numesc creştin, să primesc cu minţea o învăţătură frumoasă şi să îndemn şi pe alţii să primească această învăţătură, ci trebuie să dovedesc prin trăirea practică, prin dăruirea (jertfirea) trupului meu pe altarul sfinţeniei şi lucrării Evangheliei. Asta înseamnă a fi creştin, asta înseamnă a fi în Hristos şi Hristos în mine.
Numai în măsura în care trupul meu este dăruit Domnului Isus, în măsura în care el a devenit un templu al lui Dumnezeu, aparţin Templului Său – Biserica.
Versetul de mai sus este adresat fraţilor: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…”
Numai fraţii, adică numai cei născuţi din nou îşi pot aduce trupurile ca jertfă. Celor nenăscuţi din nou nu li se cere aşa ceva. Şi nici n-ar putea să împlinească o asemenea cerinţă.
În fiecare zi şi în fiecare clipă, trebuie să aducem trupul ca jertfă Domnului. Şi când aducem trupul trebuie să aducem fiecare mădular şi funcţiune a lui aparte.
Domnul Isus are nevoie de trupul nostru, ca de vasul prin care El se poate descoperi lumii. Odinioară a trebuit să-Şi ia un trup asemănător nouă, ca să ni se poată descoperi. Astăzi are nevoie tot de trup, pentru a Se descoperi lumii. Trupul Său este Biserica, dar Biserica este alcătuită din toţi care cred şi L-au primit ca Domn şi Mântuitor. Trupul fiecărui credincios trebuie să înalţe pe Hristos în faţa lumii.
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă. vie…”
După felul în care se comportă faţă de trup, omenirea se poate împărţi în cinci categorii:
1. Cei care nu ştiu că trebuie să dea trupul Domnului. Aceştia îşi dau trupul patimilor şi plăcerilor (1 Petru 4:2-4).
2. Cei care ştiu că trebuie să-şi dea trupul ca jertfă, dar nu-l dau (Rom. 2:5). Aceştia îşi strâng mereu o comoară de mânie pentru ziua judecăţii.
3. Cei care şi-au predat trupul Domnului Isus, dar au uitat că au făcut lucrul acesta şi nu-şi mai reînnoiesc predarea zilnic.
4. Cei care şi-au predat trupul, dar după un timp l-au luat înapoi şi-l. dau iarăşi patimilor şi duhului lumii. Dacă nu se pocăiesc, mor în aceste patimi (2 Petru 2, 20-22).
5. Cei care şi-au dat trupul pentru totdeauna Domnului Isus şi-l păstrează zilnic ca jertfă vie pe altarul sfinţeniei şi lucrării Evangheliei.
Dragul meu, tu în care categorie te numeri? E o întrebare serioasă la care trebuie să te gândeşti şi să răspunzi.
Domnul Isus are nevoie de creştini buni, ca să-i poată pune în slujba Sa.
Numai cei predaţi în întregime Domnului sunt creştini buni şi numai ei sunt fericiţi. Cei pe jumătate predaţi, umblă mereu încoace şi încolo, fără pace şi fără echilibru.
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…”
Vă rog copii ai lui Dumnezeu, care mai trăiţi pe pământ, pentru bogăţiile nemărginite ale dragostei Lui, să nu mai păstraţi pentru voi înşivă un dram din comorile voastre, o părticică din talentele voastre, o fărâmă din puterile voastre, o secundă din vremea voastră, un suspin din dragostea voastră.
Să nu credeţi că aţi putea vreodată să-l predaţi prea mult. Chiar dacă fiecare strop din sângele nostru s-ar vărsa, chiar dacă toate puterile noastre ar fi cheltuite pentru El, fiecare suflare ar fi petrecută în rugăciune, în laudă şi în mărturisire pentru El, fiecare clipă pusă în slujba Lui toate acestea vi se vor părea o măsură foarte slabă din dragostea voastră pentru El, când îl veţi vedea aşa cum este. De aceea vă îndemn, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu aceasta va fi din partea voastră o cuminte slujbă duhovnicească.
Orice urmaş al Domnului Isus, orice creştin, cât de neînsemnat ar fi, e chemat la slujbă duhovnicească. Şi pentru acest lucru trebuie consacrare (predare totală).
Nu înseamnă consacrare a fi preot, pastor, predicator, misionar, etc. Poţi rămâne în ocupaţia ta pământească şi totuşi să împlineşti zilnic o slujbă duhovnicească pentru Dumnezeu. Totul atârnă de predarea adevărată în braţul Domnului Isus. Numai aşa se pot câştiga suflete pentru El.
„…o slujbă duhovnicească…”
Cu capitolul 12, sf. ap. Pavel ajunge la partea a doua a epistolei lui către Romani, în care dă sfaturi pentru viaţa în Hristos. Ce rost poate avea cunoaşterea lucrurilor măreţe pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi, prin Isus Hristos? Nimic altul decât să ne poată face să slujim într-un chip vrednic, adică, jertfind fiinţa noastră întreagă lui Dumnezeu, care ne-a iubit atât de mult.
Când zice cineva slujbă pentru Dumnezeu, se gândeşte de obicei, la cântări bisericeşti, citiri din Sf. Scriptură, rugăciuni, etc. Toate acestea pot fi foarte bune, fără însă ca, în ele, să cuprindă o slujbă adevărată. S-ar putea ca ele să dispară aproape toate, fără ca să dispară, odată cu ele, şi slujba. Căci adevărata slujire atârnă în totul de starea lăuntrică a omului faţă de Dumnezeu, prin Isus Hristos. Orice-am face, oricâte rugăciuni şi alte fapte asemănătoare am face, n-au nici un preţ dacă inima nu ia parte la ele, după cum jertfele care se aduceau lui Dumnezeu în legea veche, n-aveau nici un preţ, oricât de bogate ar fi fost, dacă nu se aduceau, odată cu ele, în slujba Domnului, şi sufletul omenesc, cu toate însuşirile lui şi trupul, cu toate mădularele lui.
În originalul grecesc al Noului Testament, în loc de „slujbă duhovnicească” se află „slujbă logică”.
Cuvântul „logică” vine de la grecescul „logos” (cuvânt), iar Logos (= Cuvânt) este un nume al Domnului. „La început era Logosul”, adică Cuvântul (Ioan 1:1).
Hristos (Logosul) este Lumină, Limpezime, Claritate.
Ucenicului lui Hristos i se cere claritate în gândire, străduinţa de a gândi logic (drept).
Să aducem o slujbă logică, adică izvorâtă dintr-o gândire dreaptă, curăţită de păcat şi prejudecăţi. Aceasta poate fi numită apoi „slujbă duhovnicească”. Ce-i drept şi curat este din Dumnezeu, adică duhovnicesc.
Numai cine gândeşte drept poate aduce jertfe adevărate pentru Dumnezeu.
Jertfa totdeauna costă, dar numai aşa e urmată de binecuvântare şi rod.
Unde e mai bine să sufăr pagubă? Pe pământ, sau în cer? O asemenea întrebare e bine să mi-o pun mereu ca să-mi pot păstra totdeauna o stare plăcută înaintea lui Dumnezeu şi ca să fiu destoinic în slujba Sa.
Iată câteva gânduri din sf. Părinţi în legătură cu jertfa şi slujba duhovnicească din viaţa creştinului adevărat.
Sf. Chirii al Alexandriei: „Nimeni nu se poate înfăţişa înaintea lui Dumnezeu decât în starea de jertfă. Noi toţi suntem înfăţişaţi ca „jertfă” pe altarul de sus… În Noul Legământ între jertfă şi jertfitor nu mai e separaţie. Precum Hristos e Jertfitor şi Jertfă, aşa fiecare din noi”.
Sf. Macarie cel Mare: „Să ridicăm acest trup, să-l facem altar de jertfă, să punem pe dânsul gândurile noastre şi să rugăm pe Domnul ca să trimită din cer marele foc nevăzut, ca să mistuie altarul cu tot ce se află pe el. Toţi profeţii lui Baal, adică toate puterile vrăjmaşe să se nimicească şi atunci vom vedea ploaia cea duhovnicească”.
Sf. Maxim Mărturisitorul: „Căci jertfe duhovniceşti sunt nu numai omorârea patimilor junghiate cu sabia Duhului, care e Cuvântul lui Dumnezeu şi deşertarea în intenţie a întregii vieţii din trup, asemenea sângelui, ci şi aducerea înţeleaptă a moravurilor şi a tuturor facultăţilor naturale lui Dumnezeu, ca ardere de tot în focul harului, spre a le preda lui Dumnezeu”.
Sf. Ioan Gură de Aur: „Fiecare creştin, ca preot jertfitor al trupului său, trebuie să aducă jertfă adevărată şi să nu aibă nimic necurat în ea… Să aducem jertfă lui Dumnezeu mâinile, picioarele, gura şi toate celelalte mădulare ale trupului nostru. Jertfa creştinului, spre deosebire de jertfa iudeilor de odinioară, trebuie să fie vie. O astfel de jertfă este bine plăcută lui Dumnezeu. Şi numai când omoram mădularele noastre, vom putea să fim vii, adică atunci când ucidem omul cel vechi şi când ne răstignim faţă de lume şi lumea faţă de noi” (Omil. 21, Romani).
Origen: „De vei birui mândria, jertfeşti lui Dumnezeu viţel, de vei birui mânia, jertfeşti lui Dumnezeu taur, de vei birui pofta trupului, jertfeşti ţap, de vei birui fanteziile (gândurile) cele silnice, jertfeşti porumbei şi turturele…Vrei să ştii ce sunt mărturisirile (laturile slujbei duhovniceşti) mărturisirea prin moarte, mărturisirea prin feciorie, mărturisirea prin înfrânare iar acestea sunt şi jertfe pentru Dumnezeu”… Fericitul Augustin: „Doamne, fă-mi mădularele trupului meu candele şi sângele meu ulei, pentru ca să se consume în slujba Ta”.
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”.
La o adunare creştină unde se vorbise despre lucrarea Domnului Isus, care se face în ţările păgâne prin credincioşii Săi predaţi în slujba
Lui, s-a făcut îndemnul de către vorbitor ca slujitorii să se roage pentru această lucrare şi să contribuie cu daruri. În timp ce se cânta o cântare, un frate cu o tavă în mână trecea printre rânduri şi strângea bani pentru susţinerea lucrului Domnului în ţările păgâne. El ajunge în faţa unui băiat de vreo 12-14 ani, care i-a zis: „Te rog lasă tava mai jos”. Fratele lăsă tava. „Te rog mai jos”, spuse băiatul din nou. Fratele i-a îndeplinit dorinţa şi a pus tava pe duşumea. „Bani n-am, spuse băiatul, dar vreau ca eu însumi să mă dau pentru lucrul Domnului printre păgâni”. Zicând acestea, s-a suit pe tavă.
Dragul meu, faţă de cele citite mai sus, eşti tu gata să te predai Domnului în slujba Lui, cu tot ce ai şi tot ce eşti?
Astăzi e ziua harului. Nu pierde prilejul.