Nepăsarea şi răceala faţă de fratele care, ca şi tine, crede în acelaşi Mântuitor, este o boală grea şi ar fi egală cu paralizia într-un trup. Numai mădularele paralizate nu mai simt cu celelalte. În Trupul lui Hristos, în Biserica Lui vie, toate mădularele simt unele cu altele, luptă pentru ocrotirea reciprocă şi nu trăiesc în chip egoist.
Sf. ap. Pavel simţea cu fraţii din Colose, cu cei din Laodicea şi cu toţi credincioşii de pe faţa pământului, deşi, cu unii nu se văzuse niciodată. El trăia cu putere adevărul cum că toţi cei ce cred în Mântuitorul Isus sunt cu toţii fraţi, mădulare ale aceluiaşi Trup duhovnicesc şi că el, ca mădular al acestui Trup, trebuie să lucreze şi să lupte, pentru ca fiecărui mădular să-i meargă bine şi să propăşească în viaţa cea nouă împreună cu Hristos. Pentru el, duhul de partidă, de separatism, şi de luptă fratricidă erau cu totul străine. Lupta lui era ca toţi să-L cunoască pe Hristos cât mai bine şi să înfăţişeze pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus.
Pentru fraţii din Colose, din Laodicea şi din împrejurimi, sf. ap. Pavel lupta cu toată puterea să-i ferească de duhul vrăjmaş care căuta să le abată privirile de la Hristos spre altceva. În adevăr, nu e luptă mai nobilă şi mai necesară ca aceasta. Ca să alipeşti sufletele numai de Hristos, de jertfa Lui şi de trăirea Lui, este cea mai frumoasă luptă şi face să dai totul pentru ea. Şi lupta aceasta are mai multe laturi. Una din laturi este lupta în rugăciune (Domnul Isus a luptat în rugăciune în Ghetsimani, costându-L sudori de sânge) şi această luptă nu este cu oamenii, ci cu duhurile necurate. (Efes. 6:12). Lupta noastră trebuie să fie lupta credinţei. Această luptă spune ca psalmistul de odinioară: „…Luptă Tu (Doamne) cu cei ce se luptă cu mine!”(Psalm. 35:1).
Duhovniceşte luat acest verset, înţelegem că duhul bisericii din Laodicea („Sunt bogat…nu duc lipsă de nimic…”) (Apoc. 3:17), produce multă durere şi luptă pentru toţi slujitorii adevăraţi ai Domnului Isus.
Pentru cei din „Laodicea” trebuie dusă o luptă mare. (vezi Apocalipsa 3:14 – 22).
A fi stăruitor în rugăciune, se cere luptă. Toţi obosim şi nu stăruim în rugăciune cum s-ar cuveni. În măsura în care un credincios înaintează în vârstă şi în credinţă, devine tot mai mult un om al rugăciunii. Când este mai tânăr este om al acţiunii, al lucrării; când este mai bătrân, poate chiar pe patul de suferinţă, devine om al rugăciunii. Acest lucru se vede la toţi oamenii distinşi.
Sf. ap. Pavel spune deci: Vreau să ştiţi şi voi că eu am dus o luptă pentru voi. Este foarte încurajator pentru ca nişte fraţi simpli să audă de la unul ca Pavel, că se luptă în rugăciune pentru ei. Printre credincioşi Pavel era un nume preţuit. Ei vor fi spus: Fratele nostru Pavel este neobosit în lucrarea lui Dumnezeu. Deşi închis cu lanţuri, totuşi el se gândeşte la noi. Cât de mult ne iubeşte!
Gândul că cineva se roagă pentru tine, îţi dă curaj şi putere nouă în lupta pe care o ai de dus.
Frumoasă este lupta în rugăciune! Ea nu jigneşte pe nimeni şi nu deranjează pe nimeni. Lupta în discuţii, de multe ori se transformă în ceartă, pe când lupta în rugăciune este plină de pace.
Ferice de cine întrebuinţează rugăciunea în lupta credinţei! El va câştiga în mod sigur biruinţa.
