1 Timotei.5:25
Universul păstrează nu numai faptele bune, ci şi vorbele frumoase şi gândurile sfinte, după cum păstrează şi păcatele oamenilor. Nu numai în înţeles duhovnicesc este această păstrare, ci chiar şi fizic. Ştiinţa a descoperit că în spaţiu circulă cuvintele oamenilor şi că ar putea fi prinse cu un aparat special (un fel de aparat de radio), la care lucrează savanţii de azi.
„Universul păstrează arhivele zeilor” – spuneau romanii.
Un singur lucru nu păstrează universul: păcatele credincioşilor spălate prin sângele Domnului Isus. Acestea sunt aruncate în marea uitării veşnice.
Orice faptă bună este cunoscută de Dumnezeu, chiar dacă oamenii n-o cunosc. Ea va fi adusă la lumină în ziua judecăţii, pentru a fi răsplătită. Domnului Isus îi face o deosebită plăcere să se laude cu faptele sfinţilor Săi şi să-i răsplătească dumnezeieşte.
Faptele bune sunt numai acelea care izvorăsc din intenţii bune şi din credinţă. Nu tot ce văd oamenii bun, e bun cu adevărat. Sunt fapte care par bune, dar intenţiile din care au izvorât sunt necurate. Dumnezeu le cântăreşte după intenţii. Faptele bune izvorâte din intenţii rele sunt ca pâinea frumoasă, din făină de calitate foarte bună, dar în care s-a pus otravă.
Domnul Isus, în dragostea Sa, are grijă ca unele fapte bune necunoscute ale aleşilor Săi, să fie cunoscute chiar de vrăşmaşi, în timpul de acum, pentru ca lucrarea Evangheliei să propăşească între oameni şi numele Său să fie înălţat. Această descoperire a faptelor bune nu este o hrană a firii vechi din cei credincioşi, ci un mijloc de întărire în nădejde a firi noi şi o hotărâre în slujba pe care o au de făcut.
Unele fapte bune ascunse, ale urmaşilor lui Hristos, nu vor fi date la iveală decât în ziua judecăţii, adică ziua răsplătirii, ziua marilor surprize.
Dar răsplătirea faptelor bune şi descoperirea lor nu este treaba noastră, ci a Domnului. Noi, o singură datorie avem: să facem fapte bune, adică să ne păstrăm sub călăuzirea Duhului Sfânt, care rodeşte în noi roadă Lui.
