Ioan.20:20-20
Vorbele Domnului Isus, spuse ucenicilor: „Pace vouă!”, nu erau numai simple vorbe, ci realităţi puternice. Ucenicii, în adevăr, s-au umplut de pace. Aşa să fie şi vorbele noastre, dacă suntem ucenicii Lui.
Domnul Isus aducea pacea pe temeiul răscumpărării, pacea pe care o dobândise pentru ei (şi pentru noi) cu un preţ aşa de mare. Afară, lumea cu frământările ei, ura ei şi religia ei. înăuntru, Domnul cu ai Săi şi cu Pacea care le-o aduce.
După ce inimile ucenicilor s-au umplut cu pace, a urmat îndată lumina adevărului, cu care ei au fost învăluiţi. Au cunoscut pe Domnul Isus Cel Răstignit şi înviat, şi în urma acestor cunoaşteri s-au bucurat mult.
Fără pace nu poţi cunoaşte adevărul şi fără adevăr nu poţi ajunge la bucurie adevărată şi statornică.
Dovezile aduse ucenicilor de Domnul Isus, că El este Acela care a fost pe cruce, arătând mâinile şi coasta Sa, sunt şi mărturia dragostei Sale pentru ei, pe care se întemeiază pacea şi siguranţa lor. Ucenicii puteau să se bucure fără nici o umbră de îndoială.
Numai când cunoaştem prin credinţă, jertfa şi învierea Domnului Isus, trăim bucuria mântuirii şi putem fi un îndemn şi pentru alţii să primească pe Domnul Isus ca Mântuitor.
În ziua aceea – cea dintâi a săptămânii – Domnul Isus a făcut începutul celei dintâi adunări a Bisericii Sale, deschizând o nouă eră, era harului. El împlinea ceea ce spusese în Matei 18:20: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, şi Eu sunt în mijlocul lor”. Ucenicii erau adunaţi în Numele şi pentru Numele Domnului Isus.
Până la vremea când vom fi toţi în jurul Domnului, în slavă, avem harul de a înfăptui, prin credinţă, starea Sa de faţă când suntem adunaţi în Numele Său. Ca şi ucenicii, şi noi ne bucurăm văzând pe scumpul nostru Mântuitor şi Domn. El ne spune: „Lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” (Ioan 14:19). Lumea rămâne de cealaltă parte a uşii şi a mormântului gol; dar cei ce sunt înăuntru, cu Domnul înviat, se bucură.
